Fără fire şi copci: ţesuturile pot fi „sudate cu laser”

Un grup de oameni de ştiinţă din cadrul American Chemical Society a pus la punct această metodă, desrisă în jurnalul ACS Nano şi care foloseşte un „aliaj de sudură„ pe bază de aur.

Aşa-numita sudură cu laser a ţesuturilor (laser tissue welding – LTW) se folosea deja de ceva vreme; este o metodă chirugicală „fără fire” utilizată pentru a uni porţiuni de ţesut şi a etanşa îmbinarea. Este folosită în cazul vaselor de sănge, al cartilajelor articulare, al ficatului, tractului urinar şi alte ţesuturi. Metoda constă în încălzirea cu laser a ţesuturilor, ceea ce declanşează anumite procese ce determină unirea celor două laturi ale inciziei.

• Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
• Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane…

LTW are anumite avantaje faţă de îmbinarea prin suturi sau copci: un timp de operaţie mai scurt şi cicatrice mai reduse.

Însă are şi dezavantajul că îmbinarea este destul de slabă, ceea poate fi o problemă în special în cazul operaţiilor pe intestin. „Scurgerile” de conţinut intestinal pot cauza dureri extrem de puternice şi infecţii abdominale potenţial fatale.

De aceea, oamenii de ştiinţă au căutat să pună la punct o formă îmbunătăţită de LTW care să producă îmbinări mai solide.

Ei au utilizat un fel de „aliaj de sudură” nou, un material numit nanocompozit plasmonic. Acesta conţine nano-tije de aur, extrem de mici, acoperite cu un material care conferă elasticitate, astfel încât compozitul se poate mişca odată cu ţesutul de care este ataşat.

Cercetătorii au descoperit, testând materialul pe intestine de porc, că îmbinările „sudate” cu acest material, activat de lumina laserului, erau „sigilate” foarte bine, obţinându-se o îmbinare elastică şi etanşă, care împiedica ieşirea bacteriilor din intestin.

Pasul următor va fi testarea metodei pe animale care au suferit leziuni la nivelul intestinului.

Sursa: Science Daily